*Reșițeanul face într-un concurs la sol 16 înșurubări *La sărituri, execută trei rotații la prima încercare și 2,5 la cea de-a doua
Flavius Koczi (25 de ani) a încercat primele exerciții împănate cu acrobații pe bara de bătut covoare din fața blocului din Reșița. Avea doar șapte ani, era perceput drept un talent nativ, iar visurile îi invadau mintea. Ușa vestiarelor de la loturile naționale i s-au deschis firesc, iar până la prima medalie importantă n-a mai fost decât un salt. La Europenele din 2006 de la Volos urca pe prima treaptă a podiumului de la cal cu mânere, primea porecla „Mânzul” și deschidea noi perspective gimnasticii masculine românești. Vicecampion mondial în 2009, Flavius s-a remarcat în tot acest timp prin constanță, cucerind medalii la fiecare ediție de campionat european desfășurată până în prezent.
Flavius, o zi perfectă sau o simplă zi de antrenament? (prompt) Cu 18 zile înainte de startul JO… o simplă zi de antrenament perfectă, pentru că în viziunea mea, ziua perfectă e generată de o sesiune de antrenament fără greșeală, fără bătăi de cap. Acum suntem la capitolul finisări, nu mai stăm atât de mult în sală, antrenamentul e împărțit în două sesiuni a câte două ore, facem ultimele retușuri pentru că aproape totul este pus la punct pentru Londra.
Îți fuge mintea deja la atmosfera de concurs, la ceremonia de deschidere? (mărește ritmul vorbirii) Atmosfera de concurs pot să spun că o cunosc, pentru că am participal în 2009 la Mondialele care s-au ținut în aceeași sală, una impresionantă. Cât despre ceremonia de deschidere, pentru mine nici nu va exista, pentru că un astfel de eveniment te solicită enorm, stai mult în picioare și nu-ți permiți ca a doua zi, când noi vom avea concurs, să n-ai energie în sală. Voi merge în schimb la festivitatea de închidere. Sau nu!? Nu! Nu voi ajunge nici acolo pentru că ne vom întoarce în țară pe 9 august și nu voi prinde finalul Jocurilor Olimpice. Deși voi bifa a doua ediție a Jocurilor Olimpice, rămân fără ceremonie bifată pentru că nici în Beijing nu am reușit să particip.
Amintiri cu Ronaldinho
Chiar, ce-ți mai aduci aminte din Beijing? (secunde de pauză) Că aveam destule emoții, că nu beneficiam de experiența pe care o am acum și că mi-am adus aminte de copilărie, când nici nu visam să iau parte la o astfel de competiție. Bine, nici la Europene și Mondiale nu mă gândeam, dar le-am luat pe toate pas cu pas, am urcat fiecare scară a performanței, visurile mi-au rămas intacte și am ajuns la JO. Aaa, și era să uit! Atmosfera din Satul Olimpic e unică! Să stai lângă sportivi precum Federer, Nadal, baschetbaliștii americani sau Ronaldinho (foto medalion)… e ceva magic.
Probabil că ți s-a adresat întrebarea următoarea de mai multe ori decât un simplu „ce faci?” (ne întrerupe) Știu. „Ce-ți propui la Londra?”… O medalie, dar nu contează la ce aparat și nici culoarea ei, pentru că în trecut mi s-a întâmplat să fiu în cărți pentru podium la un aparat și să reușesc să urc pe cutie la un altul. Sper să fiu sănătos și totul să iasă ok.
Hai să intrăm în detalii tehnice. De ce ți se spune „Regele șuruburilor”? (râde în hohote) Am auzit și eu de la unul, de la altul, mai mult prin străinătate, dar să știți că nu-mi dă nimeni niciun premiu pentru acest supranume de „Rege al șuruburilor”.
Spune-ne cât de solicitant este acel element? E un moment în care sunt setat, când totul este mecanic! Stai cu ochii deschiși, dar nu vezi nimic, nimic nu-ți ia ochii din câmpul tău vizual. Pe retină îți rămâne doar imaginea surprinsă de dinaintea începerii rotației din aer, când ai aterizat, nu știi ce s-a întâmplat sus. Totul durează câteva fracțiuni de secundă.
Greutatea ideală
Ți se întâmplă să-l și ratezi, explică-ne câte astfel de elemente execuți la sol și sărituri? (convingător) Da, se întâmplă, dar bine că se întâmplă la antrenamente, nu și în concursuri. Ca să vă spun exact, trebuie să le adun. (n.r. adună în șoaptă în șase secunde). La sol, în cinci linii, fac 16 înșurubări – o rotație are 360 de grade. În concursul de sărituri, la prima execut 3, la a doua, doar 2,5. Mă învârt ceva, nu?
Ce e înseamnă gimnastica pentru un sportiv consacrat? Un sport pe care numai cei curajoși îl pot practica, să te dai peste cap, peste bară… e destul de greu, e foarte solicitant. Eu am început la 7 ani, acasă la Reșița, mânat de imaginea unui sportiv precum Dan Grecu. Ulterior, i-am admirat pe Marius Urzică, Marian Drăgulescu, Ioan Suciu…
Care e cea mai dificilă vârstă în cariera unui gimnast? Cred că vârsta de 16-17 ani, deoarece corpul ți se dezvoltă cel mai mult în această perioadă a vieții, apar durerile și poți rămâne toată viața cu unele dureri. Li se întâmplă sportivilor… dar eu sunt mai ușurel și n-am avut parte de astfel de lucruri.
Cât de importantă e alimentația pentru un gimnast de top? Nu neapărat, dar trebuie să ai grijă ca și gimnast ce mănânci, pentru că deși nu ne este impus absolut nimic, atunci când ajungi pe aparat, un mic surplus de greutate se simte. La inele, ți se întind toți mușchii și atunci preferi să te abții, pentru că altfel riști o ruptură musculară. Dar eu n-am avut probleme niciodată cu alimentația și cu greutatea.
Mai visezi la o săritură care să-ți poarte numele? Bineînțeles, n-am renunțat la idee, dar e destul de greu și trebuie să mă gândesc de două ori înainte să încerc așa ceva înainte de JO.
3 medalii de aur a cucerit la Europene (cal cu mânere 2006, sol 2011, sărituri 2012)
3 medalii de argint a cucerit la Europene (echipe 2006, sărituri 2009, individual compus 2011)
6 aparate va face la Londra Flavius Koczi, principalele șanse de medalie legându-se de sărituri și sol
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER